0723.622.253

Stirile saptamanii 31 iulie – 6 august

Star Kebab continua extinderea preponderent in francize

Prezent pe piata din Republica Moldova din 2011, lantul de restaurante Star Kebab a venit anul trecut in Romania cu propria reteta de business si cu caracteristici unice pe piata locala.

Compania a deschis primul restaurant din Romania, in Bucuresti, in vara anului 2016 si in mai putin de 1 an de cand a prezentat bucurestenilor viziunea sa despre restaurantele de tip fast-food, a anuntat deja lansarea celei de-a doua unitati, in Cotroceni. Iar planurile de extindere ale Star Kebab nu se opresc aici.

„Continuam extinderea Star Kebab asa cum am avut in vedere inca de la deschiderea primului local in Chisinau. Star Kebab a luat amploare si estimam ca in urmatorii cinci ani vom fi prezenti in 10 tari cu circa 200 de restaurante, deschise preponderent in sistem de franciza. Ne bazam pe aceeasi strategie de marketing curajoasa pe care am aplicat-o pana acum si pe inovarea constanta in domeniu”, mentioneaza Stefan Chiricuta, directorul executiv al retelei Star Kebab.

Sursa: Businessmagazine.ro


Secretele celui mai mare studio de videochat din Romania

Piata romaneasca de videochat depaseste 100 de milioane de euro pe an, creste permanent si se poate dubla in urmatorii 3 ani. Mugur Frunzetti, cunoscut mai ales pentru Floria.ro, o florarie online care a fost preluata la finele lui 2013 de compania Zürich Broker, vorbeste despre implicarea sa in Studio20, cea mai mare companie romaneasca de videochat, si despre rolul pe care Romania l-ar putea juca pe piata internationala de profil.

Piata mondiala in care activeaza Studio20 este estimata la 10 miliarde de dolari pe an. Din calculele necesare constituirii caietului de franciza Studio20 reiese ca piata autohtona de profil se ridica la peste 100 de milioane de euro; aceasta creste permanent si se poate dubla in urmatorii 3 ani.

Pana in prezent, Studio20 opereaza noua studiouri de videochat in Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Craiova, Cali, Los Angeles si Oradea. Franciza Studio 20 se poate multiplica in orice oras mare sau mediu din Romania sau de oriunde pe glob. Cu o investitie intre 100 si 200 mii de euro se poate rula anual un milion de euro, iar profitul brut poate ajunge la 200 de mii de euro pe an, explica antreprenorul.

Sursa: Businessmagazine.ro


Fornetti isi va continua expansiunea in strainatate

Furnizorul maghiar de produse de patiserie Fornetti intentioneaza sa-si extinda reteaua din strainatate cu cel putin 100 de unitati de retail si francize in anul de afaceri care a inceput pe 1 august, a declarat CEO-ul companiei.

Balthas Klein, CEO-ul  companiei, a spus ca Fornetti se va concentra mai ales pe tarile din regiune, Romania, Bulgaria si Polonia, dar si pe intarirea prezentei in Austria. In plus, Fornetti va intra pe pietele din Cipru, Croatia si Slovenia.

Sursa: ZF.ro


Debenhams a inchis magazinele din Romania dupa ce businessul a scazut anul trecut sub 8 mil. Lei

Retailerul britanic a inchis recent si magazinul din Bucuresti Mall, ultimul pe care il mai detinea pe piata locala.

Compania Fashion Retail Two, care opereaza franciza Debenhams in Romania, a obtinut anul trecut afaceri de putin sub 7,5 milioane de lei anul trecut, in scadere cu 10% comparativ cu 2015, primul an de functionare a companiei pe piata.

Mai mult, numarul de salariati a scazut si el de la 50 la 18, iar businessul a ramas pe pierderi.

Sursa: ZF.ro


Hotelul Sheraton din Bucuresti extinde cu 200.000 de euro zona de spa

Daniel Ben-Yehuda, seful hote­lu­lui Sheraton din Piata Romana, spune ca in septembrie hotelul va deschide noi facilitati in centrul spa, o piscina si jacuzzi, in urma unei investitii de 200.000 de euro, serviciile spa fiind o atractie suplimentara pentru turisti.

„Avem turisti de pe pietele traditio­na­le ca Germania sau Spania, dar cea mai buna piata in prezent este Israel, de unde primim grupuri de turisti, dat fiind zbo­rurile operate de companiile aeriene catre si dinspre Israel“, a spus pentru ZF Da­niel Ben-Yehuda, seful hote­lu­lui Sheraton din Piata Romana.

Sursa: ZF.ro


Producatorul sucevean de preparate din peste ValePutna vrea sa intre in mallurile din Cluj si Iasi cu un bistrou Fish and Chips

Compania a avut un stand la festivalul Untold din Cluj, unde estima sa vanda preparate din peste de 100.000 de lei.

Compania Quality Natural, din Valea Putnei, judetul Suceava, care produce preparate din carne sub brandul Valeputna, mizeaza pe afaceri de  jumatate de milion de euro in 2017, al treilea an de la intrarea pe piata. Producatorul de preparate din peste proceseaza circa 50 de tone de peste pe an, produse care ajung pe rafturile Auchan si Metro, in bacaniile din toata tara, la festivaluri gastronomice si in magazinele proprii.

Sursa: ZF.ro


Miscare surprinza de la Kaufland: Gigantul testeaza in Romania posibilitatea de a avea propriul mall, cu cafenele si food court

Kaufland Romania a inaugurat prima sa zona de Food Court, in cadrul magazinului din Strada Barbu Vacarescu, Bucuresti, si un nou spatiu nou de cumparaturi in exteriorul magazinului, dupa un concept de open mall,  urmand ca acest concept sa fie extins treptat si in alte magazine din retea.

In interior, zona de Food Court gazduieste restaurante, patiserii si cafenele pentru toate gusturile, precum Stradale si Cafeneaua Mitzu, prima cafenea lansata de Chef Foa, Salad Box, Noodle Pack, Thai Scoops si Tip Top. In curand se va deschide si un restaurant Subway. Separat, in galerie raman disponibile doua puncte nonfood – farmacia Sensiblu si un magazin Xpress de difuzare a presei.

Sursa: ZF.ro


Lantul ANA Pan va deschide in octombrie o cofetarie de 110 metri patrati in Militari Shopping Center

Lantul de cofetarii ANA Pan, dezvoltat de familia Copos la inceputul anilor ’90, a finalizat primul semestru cu afaceri mai mari cu circa 20% fata de perioada similara din 2016 si are in plan noi deschideri de magazine, potrivit oficialilor companiei.

„Rezultatele din primul semestru sunt conform cu ceea ce am bugetat. Ne pregatim sa deschidem in octombrie un magazin nou, in zona Militari, in centrul Militari Shopping Center, pe o suprafata de 110 metri patrati. Avem in plan si sa renovam trei magazine cu conceptul nou“, a declarat pentru ZF Catalin Metehau, directorul general al Ana Pan.

Sursa: ZF.ro 


Proiectul mixt OPENVILLE: „Orasul” cosmopolit care creste in inima Timisoarei

Una dintre cele mai spectaculoase investitii in real estate din Romania se deruleaza, in prezent, la Timisoara. Aici, compania IULIUS dezvolta ansamblul Openville, cel de-al doilea proiect de tip mixt din portofoliu.

Openville reprezinta un proiect de lifestyle complet, locul ideal din centrul Timisoarei unde: lucrezi in cele mai moderne spatii de birouri, iti petreci ziua la cumparaturi, iei masa cu prietenii, te relaxezi la cafenele cu priveliste spre un parc superb si te bucuri de o varietate de evenimente. Iulius Mall va fi integrat in proiect, in apropierea sa fiind deja inaltate doua din cele sapte cladiri de birouri in care vor lucra mii de persoane. Iar lucrarile la cel de-al treilea imobil office au inceput in luna iunie, compania Visma Software inchiriind deja 4.200 mp din cei 18.000 mp ai cladirii.

Sursa: ZF.ro


AFI Europe si Dedeman au anulat tranzactia de vanzare a cladirilor de birouri AFI Park 1-3

Retailerul de materiale de constructii si bricolaj Dedeman si dezvoltatorul AFI Europe au decis sa anuleze tranzactia de vanzare a trei cladiri de birouri din cadrul proiectului AFI Business Park.

La inceputul lunii iunie, Dedeman a anuntat ca a semnat cu dezvoltatorul AFI Europe un antecontract de vanzare a trei cladiri de birouri din cadrul proiectului AFI Business Park, aflat chiar langa mall-ul AFI Cotroceni. Acordul includea si optiunea de vanzare a celorlalte doua cladiri din cadrul aceluiasi proiect, valoarea totala a tranzactiei fiind estimata la 164 milioane euro.

Sursa: wall-street.ro


Iulia Borsan, director de marketing la AFI Romania: La un mall, cel mai important lucru este mixul de chiriasi

Mallul Afi Palace Cotroceni din Ca­pitala inregistreaza de la an la an cresteri de trafic, media fiind de 50.000 de vizitatori pe zi, „atrasi“ cu mix de cli­enti de la fashion pana la cinema­to­grafe si restaurante, sustine Iulia Bor­san, director de marketing la AFI Ro­ma­nia, in cadrul emisiunii de business ZF Live.

„Este foarte important un mix corect de branduri bune si interesante. Daca ai un mall cu trafic foarte mare, fiecare client trebuie sa gaseasca cel putin un magazin pe care sa il considere accesibil. Noi avem 300 de branduri printre care se regasesc si marci premium si marci mai accesibile.”

Sursa: ZF.ro 


Grupul hotelier Orbis a avut venituri de 160 de milioane de euro in prima jumatate a anului

Grupul hotelier Orbis a inregistrat in prima jumatate a anului 2017 o crestere de 6,2% a veniturilor, pana la 160 de milioane de euro si o crestere solida a EBITDA, de 23,1%, pana la 47,6 milioane de euro.

Grupul isi continua dezvoltarea intr-un ritm rapid, potrivit informatiilor trimise de reprezentantii companiei. In prima jumatate a anului 2017, Orbis a semnat sapte noi contracte de de franciza si de management pentru un total de 940 de camere, ceea ce va permite grupului sa intre in doua noi destinatii – Serbia si Bosnia-Hertegovina – chiar anul acesta. Pe langa expansiunea bazata pe francize si contracte de management (light assets), Orbis continua dezvoltarea a sase proiecte subsidiare (560 de camere in total), care se vor alatura Grupului in urmatorii ani.

Sursa: Businessmagazin.ro


 

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii va acordati acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

Un "Internet Cookie" este un fisier stocat pe dispozitivul de pe care se acceseaza Internetul al unui utilizator. Cookie-ul este instalat de catre un browser (de ex: Internet Explorer, Chrome, Mozilla Firefox) la cererea server-ului pe care este gazduit site-ul pe care il accesati. Site-ul Francize.ro poate folosi cookie-uri in scopuri de analiza a vizitatorilor (permite monitorizarea utilizatorilor si a caii pe care au urmat-o pe site; acest cookie nu poate fi folosit pentru a identifica persoanele, ci este folosit doar in scop statistic). Continuarea navigarii pe site-ul Francize.ro implica acceptarea acestor Cookie-uri.

Inchide