Raluca Voicu, cofondator, Franchwise: Panourile solare reprezinta unul dintre cele mai noi domenii in care scalam businessuri in regim de franciza
Un prim exemplu de francizor din domeniul panourilor solare este Solarfix, o companie 100% romaneasca, parte din grupul East Solar – cu afaceri de 4,8 mil. lei in 2021, in crestere cu aproape 200% fata de anul precedent -, care ofera solutii atat pentru zona rezidentiala, cat si pentru zona industriala. Investitia totala pentru o franciza Solarfix este de 50.000 de euro, suma minima necesara fiind intre 10.000-15.000 de euro capital propriu, iar diferenta poate fi acoperita printr-un credit de investitii.
Cel mai nou domeniu care foloseste franciza ca metoda de extindere este cel al vanzarii si instalarii de panouri solare, spune Raluca Voicu, cofondator al Franchwise, companie specializata in consultanta in domeniul francizelor din Romania.
„Este unul dintre cele mai noi domenii in care scalam businessuri in regim de franciza. In ultimii doi ani, am vazut ca acesta este un trend si toti au fost preocupati, de la consumatori pana la mari operatori de hale industriale sau proprietari de centre comerciale, sa isi optimizeze consumul de energie. Intr-o franciza nu ai nevoie de experienta. Experienta o primesti prin franciza. Zona aceasta este un domeniu hot in care oamenii se uita sa investeasca, dar ei nu vin neaparat cu experienta in zona de montaj de panouri. Sunt oameni care au alte businessuri in alte industrii si vor sa isi diversifice portofoliul de business“, a spus Raluca Voicu, cofondator al Franchwise.
Sursa: zf.ro
Anamaria Stefan Georgescu, Sophia: Avem 30 de magazine, dintre care patru ale noastre, iar restul operate in franciza. Ne uitam sa ne extindem in vestul si centrul tarii
Businessul de decoratiuni interioare Sophia, specializat in zona de comert cu perdele si draperii, numara 30 de magazine, dintre care doar patru unitati sunt operate direct, iar restul sunt in sistem de franciza. Anamaria Stefan Georgescu, fondatoarea Sophia Decoration, isi doreste sa extinda reteaua pe piata locala prin gasirea de parteneri din centrul si vestul Romaniei.
„Suntem intr-o perioada de consolidare a businessului, iar de anul viitor vom incerca sa atragem fonduri, investitii directe sau indirecte, prin intermediul unui fond de investitii. Ajungi la un moment dat cand ai nevoie de mai multe stocuri, de mai mult marketing. Daca vrei sa cresti, nu poti sa faci acest lucru doar prin forte proprii. Pe plan local mai exista loc de expansiune, cautam parteneri in Timisoara, Arad, Deva, Targu-Mures, adica din zonele de vest si centru ale tarii“, spune Anamaria Stefan Georgescu.
Sursa: zf.ro
Cum vrea Rompetrol sa castige teren pe piata benzinariilor din Romania
Un meniu de restaurant construit de un chef cu experienta in bucataria frantuzeasca, cafea de specialitate, magazine, spatii verzi, statii de incarcare pentru masinile electrice, locuri de parcare numeroase, toate organizate intr-un spatiu de trei ori mai mare decat cel al unei benzinarii obisnuite sunt cateva dintre elementele ce diferentiaza noul concept de benzinarie al Rompetrol Downstream, divizia de Retail a grupului KMG International. Cele patru noi statii, recent inaugurate pe A1, sunt descrise de directorul general Zhanibek Nugertayev drept „cele mai moderne din Romania”, iar investitiile de aproximativ 14 milioane de dolari in derulare prin intermediul Fondului de Investitii in Energie Kazah-Roman sunt doar inceputul unui plan mai amplu, din care reiese ca, in noua era a mobilitatii, si benzinaria poate sa devina o destinatie in sine.
„Noile benzinarii sunt cele mai moderne din Romania. Ele sunt adevarate centre de servicii integrate, unde gasesti tot ce-ti doresti: pompe de alimentare cu carburanti, statii de incarcare a masinilor electrice, magazine, restaurant, cafenea, terasa, spatiu verde, loc de joaca, parcari. Asadar, soferii care calatoresc la drum lung, se pregatesc sa iasa din tara sau, dimpotriva, au venit in Romania din vest gasesc aici cele mai minunate spatii pentru popas”, descrie Zhanibek Nugertayev, directorul general al Rompetrol Downstream.
Sursa: zf.ro
Francize Romania: deschiderea unei francize, alegerea preferata pentru un prim business
Piata de francize isi continua cresterea intr-un ritm accelerat in 2023, avand in vedere interesul ridicat al romanilor pentru deschiderea unei afaceri in regim de franciza. Astfel, in primul trimestru din an, in Romania au fost deschise cu aproximativ 30% mai multe francize decat in primul trimestru din 2022, potrivit datelor Franchwise, cea mai mare companie de consultanta in domeniul francizelor din Romania.
“Vedem un interes crescut pentru investitii in business, in special francize, pentru ca are loc un proces de schimbare de mindset la nivel social: romanii sunt mai deschisi catre antreprenoriat si mai ales catre alegerea francizei ca prima forma de antreprenoriat datorita faptului ca reprezinta o investitie mai sigura decat o afacere pe cont propriu. Vedem din ce in ce mai frecvent inlocuirea creditelor pentru apartament cu credite pentru investitii in demararea unei afaceri proprii. Resimtim un interes crescut pentru educatie financiara si antreprenoriala, care ajuta mediul de business romanesc sa se dezvolte. Desi inca piata de francize este un teritoriu insuficient explorat in Romania, la nivel de regiune avem un avans considerabil fata de Bulgaria sau chiar Ungaria, francizele contribuind exponential la dezvoltarea culturii antreprenoriale locale”, declarata Paul Voicu, Managing Partner Franchwise.
Sursa: start-up.ro
Millenium Insurance Broker a achizitionat 5% din Insuretech
Investitia are loc in contextul in care Insuretech a dezvoltat o varianta a unui nou soft de brokeraj in asigurari, despre care se preconizeaza a fi utilizat in viitor de catre mai multi brokeri de asigurare din Romania.
„Potentialul este enorm”, a declarat la evenimentul de listare organizat la deschiderea sesiunii bursiere de la BVB, CEO-ul Stefan Prigoreanu. Piata locala este dominata de piolitele obligatorii RCA, in timp ce numai 20% din locuintele din Romania sunt acoperite de polite obligatorii, sub 15% din locuinte de asigurari facultative. De asemenea, sub 5% din companii au asigurari pentru neincasare a facturilor, sub 5% din firme au asigurare contra pierderii de profit generata de intreruperea activitatii si mai putin de 2% din companii sunt asigurate contra riscurilor de securitate cibernetica.
Gramador ajunge la afaceri de 1,2 milioane de euro si estimeaza o crestere de 30% pentru acest an
La aproape trei ani de la deschiderea primei Bacanii Gramador in Bucuresti, antreprenorii din spatele proiectului au continuat sa investeasca in expansiune si, in prezent, numara patru locatii care angreneaza peste o suta de producatori mici si care au rulaje de 12 milioane de euro. Mai mult, produsele acestora ajung la 675 de clienti in fiecare zi.
„In luna octombrie a anului trecut, Gramador a inaugurat cea de-a treia locatie, aflata in sectorul 4, pe strada Constantin Radulescu-Motru 17, iar la mai putin de patru luni a fost deschisa si cea de-a patra bacanie, pe Aleea Buhusi nr.2, in sectorul 3 al Capitalei. Aceasta este cea de-a doua locatie din acest sector, dupa cea de pe Campia Libertatii 46, inaugurata in urma cu doi ani”, explica Stefania Grama, cofondator Gramador.
Cat despre planurile de extindere, fondatorii Gramador nu iau in calcul si alte locatii pentru viitorul apropiat. In schimb, atentia lor se va concentra atat pe consolidarea pozitiei in piata, cat si pe dezvoltarea gamei de produse sub brandul Gramador pe care le produc impreuna cu parintii lor in judetul Vrancea. Cat despre planurile privind manualul de francizare, decizie venita in urma cererii din piata, proiectul nu este inca definitivat.
„Chiar daca am fost contactati de multi oameni din tara care ne apreciaza si vor sa deschidem impreuna o bacanie Gramador in orasul lor, dar ne-am dat seama ca mai intai trebuie sa lucram la anumite proceduri si standarde in bacaniile noastre pentru a putea fi pregatiti pentru acest pas. Nu excludem francizarea in viitorul apropiat”, concluzioneaza Stefania Grama.